Humane Society International / Europa


We Animals

BUCUREȘTI, România—Prima evaluare a bunăstării puilor realizată în rândul a 12 branduri de fast-food din România dezvăluie faptul că industria fast-food face primii pași în direcția creșterii nivelului de bunăstare a puilor folosiți pentru producția de carne. Raportul 2023 Pecking Order pentru România, realizat de Humane Society International/Europe, evaluează cele mai importante lanțuri fast-food precum McDonald’s, Burger King și Subway, dar și lanțuri locale, inclusiv Spartan și 5 to go, în ceea ce privește angajamentele cu termene precise asumate în scopul îmbunătățirii aspectelor legate de bunăstarea puilor de carne broiler în cadrul lanțurilor de aprovizionare și raportarea progreselor înregistrate. Evaluarea se bazează pe indicatori precum spațiul alocat pe cap de pasăre, rasele de pui crescute, utilizarea bateriilor, asigurarea de mijloace de îmbunătățire a mediului de viață care să le permită animalelor să își manifeste comportamentul natural, dar și metodele la care se apelează pentru sacrificarea acestora.

România este un actor cu pondere semnificativă în industria puilor broiler din Europa, aprovizionând cu produse din carne de pui atât piețele interne, cât și pe cele internaționale. În 2021, România s-a clasat pe locul opt între producătorii din UE, înregistrând 271.7 de milioane de pui crescuți și sacrificați.

În evaluare au fost incluse 12 branduri fast-food din România. Au fost analizate 5 to go, Burger King, Domino’s, IKEA, KFC, McDonald’s, PAUL, Pizza Hut, Salad Box, Spartan, Starbucks și Subway. Rezultatele generale reflectate în raportul The Pecking Order evidențiază faptul că unele companii au făcut progrese și au publicat angajamente în vederea îmbunătățirii aspectelor legate de bunăstarea puilor broiler, pe când majoritatea acestora sunt în continuare doar în fază incipientă. Numeroase lanțuri internaționale de fast-food se bazează mult pe politicile adoptate de companiile-mamă în materie de bunăstare a puilor, fără a le declara pe paginile locale de internet, în timp ce lanțurile fast-food naționale nu au introdus deloc aceste politici de bunăstare.

În Romania, Subway ocupă poziția de lider al companiilor evaluate, obținând un scor general de 57% pentru management și raportare în cazul aspectelor legate de bunăstarea puilor broiler. Subway este urmat în clasament de IKEA, PAUL și Pizza Hut, acestea obținând un scor procentual de 47%. Pe de altă parte, KFC, 5 to go, Burger King, Domino’s, McDonald’s, Salad Box, Spartan și Starbucks au obținut scoruri foarte mici, între 2% și 0%.

În România, Subway este singurul lanț care a obținut un scor non-zero la raportarea evoluției celor asumate.

“Rezultatele din The Pecking Order indică faptul că anumite lanțuri de fast-food de top din România au făcut primul pas și au publicat angajamente privind îmbunătățirea aspectelor legate de bunăstarea puilor destinați industriei cărnii. Apreciem eforturile depuse de Subway, IKEA, PAUL și Pizza Hut în ceea ce privește asumarea responsabilității, însă subliniem și nevoia mai multor  inițiative pentru a putea aduce schimbări semnificative în această industrie. Această evaluare anuală este esențială pentru observarea progreselor și provocărilor, precum și a sprijinului de care companiile ar putea avea nevoie în acest demers de a asigura un nivel mai ridicat al bunăstării animalelor,” afirmă Andreea Roseti, Country Director, Humane Society International în Romania.

Numărul mare de vieți de animale afectate de industria cărnii de pui impune ca aceasta să promoveze în mod activ standarde mai exigente în materie de bunăstare a animalelor. The Pecking Order nu evaluează doar un status quo; acesta oferă soluții concrete. The Pecking Order reprezintă un instrument puternic pentru companiile de fast-food care caută să îmbunătățească aspectele legate de bunăstarea puilor și să adere la Angajamentul European pentru Pui (ECC). Humane Society International/Europe invită la colaborare și acțiuni prompte în vederea îmbunătățirii aspectelor legate de bunăstarea animalelor în cadrul lanțurilor de aprovizionare, pentru a adapta astfel de activități de business la tendințele viitoare, în conformitate cu cerințele tot mai mari ale consumatorilor și cu legislația viitoare.

Date din The Pecking Order

  • Ediția 2023 a The Pecking Order este un proiect derulat de World Animal Protection alături de Humane Society International, the Albert Schweitzer Stiftung, L214 și Essere Animali. La evaluare au participat în total 69 de companii, fiind vizate piețele din Franța, Germania, Italia, Polonia, România și Spania.
  • The Pecking Order este o inițiativă dedicată evaluării bunăstării puilor broiler destinați industriei fast-food, focusată pe analizarea angajamentului luat de companii cu privire la abordarea aspectelor legate de bunăstarea puilor în cadrul lanțurilor de aprovizionare, a măsurilor luate și a modului în care sunt implementate cerințele recomandate prin Angajamentul European pentru Pui (ECC). The Pecking Order se ocupă cu evaluarea brandurilor din sectorul fast-food din anul 2019. În 2023 au fost evaluate șase piețe europene, printre care a fost inclusă pentru prima dată și România. Raportul oferă o prezentare generală a situației actuale privind bunăstarea puilor de carne pentru industria fast-food din România și descrie o serie de oportunități de îmbunătățire.
  • Managementul bunăstării puilor diferă de la ţară la ţară. Companiile din Germania și Franța cu activitate în sectorul fast-food au obținut cele mai bune scoruri medii generale dintre toate țările evaluate, demonstrând mai multe angajamente asumate și o implementare mai bună. Lanțurile din Polonia și România au obținut cele mai slabe scoruri, ceea ce indică faptul că este în continuare necesar să se aducă îmbunătățiri semnificative la nivel de țară în contextul industriei fast-food, cu privire la bunăstarea puilor.

  • Anumite lanțuri fast-food se descurcă mai bine decât altele în privința publicării propriilor angajamente și obiective ce vizează bunăstarea puilor. Subway, IKEA, PAUL și Pizza Hut au recunoscut nevoia de a avea standarde superioare de bunăstare în cazul puilor broiler. Fiecare dintre companii însumează un procent de 94%. Pe de altă parte, KFC, Burger King, Domino’s, McDonald’s, Starbucks, 5 to go, Salad Box și Spartan demonstrează o lipsă de angajament înregistrând scoruri cuprinse între 3% (KFC) și 0% (alte companii).
  • În ceea ce privește raportarea progreselor înregistrate și a evoluției celor asumate, Subway este singurul lanț care a obținut un scor non-zero. Toate celelalte companii evaluate au primit un scor de 0%. Acestea nu au publicat nicio informație pe site-urile locale. Aceste rezultate denotă o lipsă semnificativă de transparență și de activitate relevantă în acest sens. În lipsa raportării progreselor, publicului nu-i rămâne altceva de făcut decât să presupună că aceste companii nu întreprind nicio acțiune în vederea eliminării cruzimii la care sunt supuși puii din lanţurile de aprovizionare.

SFÂRȘITUL

Contacte din presă: Andreea Roseti, Cuntry Director Humane Society International în România, aroseti@hsi.org

Humane Society International / Europa


Mink on a fur farm
Jo-Anne McArthur

BRUXELLES, Belgia―Astăzi s-a confirmat în mod oficial că 1,502,319 cetățeni UE au semnat inițiativa cetățenească europeană Fur Free Europe prin care fac apel la Comisia Europeană pentru a interzice fermele de blană și plasarea pe piața europeană a produselor din blană. Aceasta marchează cea de-a 10-a inițiativă cetățenească europeană de succes de la lansarea acestui mecanism de exprimare, șapte dintre aceste 10 ICE fiind dedicate chestiunilor legate de animale. Fur Free Europe reprezintă inițiativa cetățenească europeană cu cel mai mare succes în materie de bunăstarea animalelor dar și a treia cea mai de succes inițiativă de acest gen per total. Organizatorii acestei ICE se vor întâlni acum cu Comisia Europeană urmând ca ulterior să participe la o audiere publică la Parlamentul European, după care Comisia Europeană trebuie să răspundă public la inițiativă, până la sfârșitul anului.

Petiția a fost lansată în mai 2022 cu susținerea a peste optzeci de organizații de protecție a animalelor din întreaga Europă și a durat până în data de 1 martie, cu mai mult de două luni mai devreme decât termenul limită stabilit oficial, datorită unui număr record de semnături neconfirmate colectate: 1,701,892 în mai puțin de zece luni. Această ICE a atins cu succes pragul de semnături necesare pentru douăzeci și unu de State Membre, respectiv de trei ori mai multe semnături decât nivelul minim necesar stabilit – acela de șapte State Membre.

Cu un total de 23,160 semnături validate în Romania, dintre care o parte fiind obținute ca urmare a campaniilor susținute de Humane Society International/Europe, cetățenii români au adoptat de asemenea o poziție clară împotriva fermelor de blană.

“Sprijinul acordat de majoritatea covârșitoare a semnatarilor acestei inițiative conduce la o singură concluzie cât se poate de clară: blănurile trebuie să devină istorie. Suntem atât de mândri că am reușit să facem încă un pas spre eliminarea acestor practici crude și inutile, iar acum apelăm la CE să utilizeze noua legislație privind bunăstarea animalelor pentru ca dorința exprimată de 1,5 milioane de cetățeni europeni să devină astfel realitate”, a comentat Reineke Hameleers, CEO al Eurogroup for Animals, organizatorii Fur Free Europe.

“Nu poate exista un semn mai clar decât această petiție de proporții pentru a concluziona că într-o societate etică și în plin progres nu există loc pentru cruzimea din fermele de blană,” a afirmat Dr. Joanna Swabe, manager senior de afaceri publice în cadrul HSI/Europe. “Comisia Europeană are acum datoria să propună o legislație care să facă această practică învechită să devină istorie, și să ajute Europa să ajungă la un alt nivel – cel fur-free. O astfel de mișcare ar întări poziția Europei ca lider în materie de bunăstare a animalelor și progres uman.”

S-a dovedit din toate punctele de vedere că existența fermelor de blană nu se justifică prin motive rezonabile. În aceste ferme de blană, animale precum nurcile, vulpile și câinii enoți sunt ținute în cuști de mici dimensiuni, fără a-și putea manifesta comportamentul natural, specific speciei, doar pentru a fi mai apoi ucise exclusiv pentru prețul pus pe blana acestora.

În plus, fermele de blană prezintă un risc semnificativ pentru sănătatea umană și a animalelor, astfel cum s-a demonstrat și în timpul pandemiei de COVID-19, când focarele identificate la fermele de nurci au dus la concluzia că noi variante ale virusului au fost transmise de la animale la oameni. Din perspectiva protecției mediului, utilizarea substanțelor chimice toxice în procesele de obținere a blănurilor fac ca această industrie să fie una semnificativ poluantă.

ENDS

Publicații în domeniu:

Contacte din presă

Humane Society International / Europa


HSI.

BUCUREȘTI, România―Oameni politici români și reprezentanți ai organizațiilor de protecție a animalelor din Europa au solicitat interzicerea fermelor de animale pentru blană în România, în cadrul unei mese rotunde care a avut loc la Parlamentul României. Evenimentul organizat de către reprezentanța din România a Humane Society International (HSI) a avut loc în Sala Drepturilor Omului a Palatului Parlamentului și a fost moderat de către cunoscuta prezentatoare de televiziune Simona Gherghe.

Participanții la evenimentul „Pentru o Românie fără blănuri” au cerut ferm Camerei Deputaților să aprobe proiectul de lege pentru interzicerea fermelor de animale de blană, punând astfel capăt practicii pline de cruzime a creșterii și uciderii animalelor precum șinșile și nurci pentru blana lor. Senatul României a votat în favoarea acestei inițiative legislative în luna decembrie a anului trecut, dar Camera Deputaților este cameră decizională. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, România va deveni cea de-a 20-a țară europeană care închide astfel de ferme.

Reprezentanți ai unui număr de 13 grupuri de protecție a animalelor care sunt membre ale Fur Free Alliance (FFA) – o coaliție internațională care are drept obiectiv renunțarea la creșterea animalelor pentru blană – au fost prezenți la eveniment pentru a susține interzicerea fermelor de animale de blană. Interdicția a fost propusă anul trecut, după ce a fost făcută publică o șocantă investigație sub acoperire realizată de HSI/Europe, în care erau prezentate condițiile groaznice din fermele de animale de blană din România. Imaginile filmate în premieră într-o fermă românească de șinșile au arătat animale ținute în cuști de sârmă mici și murdare, cu picioarele alunecându-le printre ochiurile plaselor de sârmă, cu scopul de a fi mai apoi ucise în numele modei, după câteva luni de viață, în camere de gazare improvizate.

Vorbind în numele inițiatorilor proiectului de lege, deputatul Gheorghe Pecingină a pledat pentru un vot favorabil al Camerei Deputaților cât mai curând posibil. Pecingină a spus: „E momentul ca România să renunțe la fermele de animale pentru blană, iar Camera Deputaților trebuie să urmeze exemplul Senatului și să voteze în favoarea acestei inițiative legislative. Mai sunt doar câteva astfel de ferme în România, doar pentru două specii – șinșilă și nurcă americană. Proiectul de lege nr. 23/2023 trebuie să treacă, iar România trebuie să se alăture majorității statelor membre ale Uniunii Europene care au interzis această activitate crudă, anacronică”.

Humane Society International / Europe a anunțat lansarea unei campanii de informare și a unei petiții pentru a demonstra sprijinul publicului pentru interzicerea fermelor de animale de blană. Andreea Roseti, directorul pentru România al HSI/Europe, a afirmat: „Rog deputații români să ia decizia corectă din punct de vedere moral și să interzică fermele de animale pentru blană. Știm cu toții că e profund greșit să chinuim animalele în numele modei și știm de asemenea că există atâtea alternative la astfel de produse vestimentare. Condițiile din fermele românești de animale pentru blană sunt groaznice, așa cum au arătat foarte clar materialele video, fotografiile și mărturiile pe care HSI România le-a făcut publice anul trecut”.

Joh Vinding, președintele Fur Free Alliance, a declarat în cadrul dezbaterilor: „Îi apreciem pe oamenii politici din România care susțin proiectul de lege pentru interzicerea fermelor de animale de blană. O astfel de interdicție ar arăta că România este parte a unei tendințe din ce în ce mai accentuate în Europa, unde 20 de țări au fost de acord cu opinia majorității covârșitoare a opiniei publice, conform căreia animalele nu trebuie să sufere în numele modei. Acest important act normativ va salva mii de animale și ne va duce cu un pas mai aproape de o Europă fără blănuri”.

La finalul dezbaterilor, membrii Fur Free Alliance au depus o scrisoare adresată Prim-ministrului României și membrilor Camerei Deputaților, solicitând aprobarea rapidă a proiectului de lege privind interzicerea fermelor de animale pentru blană în România. Nevoia de a proteja animalele și riscurile pentru sănătatea oamenilor sunt principalele motive prezentate pentru această interdicție, în scrisoare subliniindu-se de asemenea declinul industriei blănurilor în ultimii ani.

Până în prezent, 19 țări din Europa au interzis creșterea animalelor pentru blănurile lor, inclusiv state membre ale Uniunii Europene precum Austria, Belgia, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Slovacia și Slovenia. De asemenea, în Polonia și Lituania au loc dezbateri pentru promovarea legislației în acest sens. Alte două țări – Germania și Elveția – au implementat reguli extrem de severe, care au făcut în mod practic imposibilă activitatea în fermele de animale pentru blană, iar alte trei state membre ale UE – Danemarca, Suedia și Ungaria – au impus restricții care au dus la stoparea creșterii anumitor specii de animale pentru blană. Doar o mică parte dintre țările membre ale Uniunii Europene, precum România, permit în continuare creșterea animalelor pentru blană.

La începutul acestui an, Inițiativa Cetățenească Europeană Fur Free Europe / Europa fără blănuri a strâns peste 1,7 milioane de semnături ale cetățenilor Uniunii Europene. Adresându-se Comisiei Europene, inițiativa civică a cerut interzicerea creșterii animalelor în fermele de blănuri, precum și a comerțului cu astfel de produse pe teritoriul UE.

Fotografii și imagini video din fermele românești de șinșile se pot descărca de AICI.

Contact media:  Andreea Roseti,Country Director Humane Society International în România; 0741 188 934

Humane Society International / Europa


Kateryna Kukota

BUCUREȘTI, România—Patru branduri de modă din România s-au angajat să renunțe la blănuri după ce au colaborat cu Humane Society International/Europe și au devenit primii designeri din România care s-au alăturat programului global Fur Free Retailer. Ioana Ciolacu, Muse um Concept, REDU și OCTAVIA CHIRU se alătură acum celor aproape 1600 de branduri de modă, retaileri și designeri din 25 de țări din întreaga lume care fac parte din programul Fur Free Retailer, printre care Gucci, Moncler, Prada, Adidas, H&M și Zara.

Anunțurile privind eliminarea blănurilor vin într-un moment crucial al campaniei HSI/Europe pentru a pune capăt utilizării blănurilor naturale în industria modei din România, în condițiile în care Camera Deputaților discută în această perioadă un proiect de lege care interzice creșterea nurcilor și a șinșilelor pentru blană. În luna decembrie a anului trecut, Senatul României a votat în favoarea proiectului de lege.

Andreea Roseti, country director Humane Society International în România, a declarat: “HSI/Europe este încântată că a putut lucra alături de acești designeri și îi felicită pentru luarea deciziei de a se alătura programului Fur Free Retailer. Prin acest angajament față de un viitor fără produse din blană, ei arată că sunt solidari cu majoritatea tot mai mare a consumatorilor care cred că animalele nu trebuie să sufere în numele modei. Deputații din Parlamentul României au, de asemenea, oportunitatea de a lua atitudine împotriva cruzimii față de animale prin susținerea proiectului de lege privind interzicerea creșterii animalelor pentru blănuri și sperăm că își vor folosi voturile pentru a trimite această industrie crudă în cărțile de istorie ale României”.

România este unul dintre puținele state membre ale UE în care creșterea animalelor pentru blană este încă permisă. Această practică a fost interzisă în 19 țări europene ca urmare a preocupărilor publice și politice privind bunăstarea animalelor și stoparea răspândirii bolilor zoonotice. Industria blănurilor din România este în declin, numărul fermelor de blănuri scăzând dramatic în ultimii 10 ani, de la peste 150 în 2013 la doar 13 în 2022. În ciuda acestui fapt, două ferme mari de nurci și aproximativ o duzină de ferme de șinșila sunt încă funcționale, producând anual aproximativ 100.000 de blănuri de nurcă și 15.000 de blănuri de șinșila.

Anul trecut, o investigație a HSI/Europe a scos la iveală suferința animalelor și condițiile de viață precare din fermele de șinșila din România, unde animalele sunt ținute în cuști mici, întunecate și murdare, iar femelele sunt forțate să se reproducă aproape permanent, înainte de a li se pune capăt scurtei lor vieți prin ruperea gâtului sau prin gazare în camere improvizate.

În întreaga lume, există un val tot mai mare de proteste publice cu privire la etica creșterii și uciderii animalelor în condiții de fermă industrială doar pentru ca blana lor să fie folosită în modă. În ultimii ani există preocupări publice, politice și științifice tot mai mari după ce nurca din peste 480 de ferme de blănuri din Europa și America de Nord a fost testată pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2, fiind semnalate inclusiv cazuri în care virusul a fost transmis la oameni. Vulpile și câinii raton, specii comune crescute pentru blană, sunt, de asemenea, susceptibile la infectarea cu acest virus.

În ultimele 10 luni a fost clar demonstrată voința publică pentru interzicerea creșterii animalelor pentru blană și a importurilor de blănuri la nivelul UE. Petiția Fur Free Europe a strâns peste 1,7 milioane de semnături din partea cetățenilor UE și se așteaptă ca în termen de trei luni Comisia Europeană să răspundă petiției și să ia măsuri în consecință.

Ioana Ciolacu, designerul român al brandului contemporan de modă pentru femei cu același nume, declară: “Uciderea animalelor pentru blană este barbară, lipsită de etică și în același timp de prost gust. Când văd blana folosită în modă, văd prost gust, așa că niciun animal nu ar trebui să fie ucis în numele ei, pentru că – să fim sinceri – niciun design nu poate egala acest sacrificiu suprem”.

Adina Orboi, designerul din spatele Muse um Concept, spune: “Muse um Concept crede că natura, animalele și oamenii trebuie să fie îngrijiți și respectați în mod egal. Este o alegere etică să nu folosesc blănuri și alte materiale de origine animală în colecțiile mele”.

Designerul Andreea Sofronea de la REDU, o întreprindere socială de modă sustenabilă, a declarat: “De aproape opt ani, REDU se concentrează în primul rând pe gestionarea mediului și pe impactul pozitiv asupra planetei. Odată cu progresele tehnologice și cu alternativele durabile din industria textilă, creșterea animalelor pentru blană a devenit depășită, inumană și lipsită de scop în societatea actuală”.

Octavia Chiru de la OCTAVIA CHIRU spune: “Am creat brandul nostru de modă sustenabilă într-o lume a consumerismului pentru a face diferența. Ne dorim un viitor pentru toată lumea, unul sănătos”!

Informații privind creșterea animalelor pentru blană:

  • Peste 100 de milioane de animale sunt ucise pentru blana lor în fiecare an în întreaga lume, ceea ce echivalează cu moartea a trei animale în fiecare secundă, doar pentru blana lor.
  • Creșterea animalelor pentru blană a fost interzisă în 19 țări europene, inclusiv în Olanda, Austria, Belgia, Republica Cehă, Slovacia, Croația, Slovenia, Luxemburg, Malta, Irlanda, Estonia, Franța, Italia și, cel mai recent, la 22 septembrie 2022, în Letonia. Discuții politice privind interzicerea fermelor de blănuri sunt în curs de desfășurare în România, Lituania și Polonia. Alte două țări (Elveția și Germania) au pus în aplicare reglementări atât de stricte încât creșterea blănurilor a încetat efectiv, iar alte trei țări (Danemarca, Suedia și Ungaria) au impus măsuri care au pus capăt creșterii anumitor specii.
  • Programul Fur Free Retailer este cea mai importantă inițiativă globală care pune în legătură afacerile ce nu utilizează blană cu clienții care caută produse de origine etică. Aderarea la program este gratuită și are ca scop consilierea și încurajarea companiilor de a renunța la blănuri și de a promova spiritul de consumator etic. Programul este inițiat de Fur Free Alliance, o asociație care reunește peste 50 de organizații de protecție a animalelor, și este reprezentat în România de Humane Society International/Europe.

Contact media:  Andreea Roseti, Country Director Humane Society International în România ; 0741 188 934

Militanții pentru drepturile animalelor cer României să devină cea de-a 20- a țară din Europa care interzice cruda practică a creșterii animalelor pentru blană

Humane Society International


HSI in Romania

BUCUREȘTI, România—României i se solicită să devină cea de-a 20-a țară din Europa care interzice creșterea animalelor pentru blană, în urma unei investigații sub acoperire a organizației Humane Society International/Europe, care dezvăluie probleme serioase legate de bunăstarea animalelor. În urma discuției cu HSI/Europe, parlamentari ai Partidului Național Liberal au depus un proiect de lege pentru interzicerea fermelor de nurci și șinșile. HSI/Europe a înaintat de asemenea dosarul cu rezultatele investigației Prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, alături de o cerere oficială adresată Guvernului, în vederea interzicerii la nivel național a fermelor de animale de blană.

În prima investigație de acest gen cu privire la fermele de șinșile din România, filmările realizate de HSI/Europe dezvăluie imagini cu animale închise în cuști mici și mizere, confecționate din plasă de sârmă și stivuite câte trei sau patru una peste alta, în spații fără ferestre, cu grămezi de excremente acumulate sub fiecare cușcă. Puii de șinșilă pot fi observați chinuindu-se să pășească pe suprafața de sârmă a cuștilor, cu picioarele alunecând printre ochiuri, în timp ce șinșilele adulte sunt filmate mușcând frenetic de zăbrele.

Șinșilele sunt crescute în cuști individuale (cu excepția cazurilor în care au pui mici care trebuiau alăptați) în ciuda faptului că aceste animale sunt foarte sociabile. În cuștile din plasă de sârmă, acestea beneficiază de o fracțiune infimă a spațiului pe care l-ar ocupa în sălbăticie – în mod normal, șinșilele sar până la un metru înălțime și până la doi metri lungime. Anchetatorul HSI a mai aflat că femelele crescute în astfel de ferme sunt forțate să se reproducă în permanență, într-un ciclu continuu, care se reia chiar și la câteva ore după naștere. Fermele de animale de blană folosesc un sistem de reproducție poligam, total nenatural pentru specie și probabil extrem de stresant, care permite unui mascul să aibă acces chiar și la 10 femele și să se împerecheze cu ele, în condițiile în care femelele poartă zgărzi speciale din metal sau gulere pentru a le împiedica să fugă din cușcă în timpul împerecherii. Mai mulți fermieri au fost filmați ținând șinșilele de coadă, cu capul în jos – o practică ce contravine indicațiilor veterinare, din cauza riscului de rupere a cozii.

Investigația a devenit publică în timp ce mii de cetățeni ai UE semnează o Inițiativă Cetățenească Europeană care solicită interzicerea fermelor de animale de blană în întreaga Uniune Europeană. Această Inițiativă Cetățenească Europeană trebuie să obțină un milion de semnături pentru a primi un răspuns din partea Comisiei Europene.

Andreea Roseti, director Humane Society International/Europe în România, a declarat: “Investigația aduce dovezi șocante despre chinurile la care sunt supuse aceste animale în România. Asemenea cruzime este rușinoasă pentru România și sperăm că această investigație va marca începutul sfârșitului pentru industria blănurilor din țara noastră. Sunt convinsă că majoritatea cetățenilor români vor fi îngroziți să afle că, ascunse de ochii lumii, mii de șinșile suferă în tăcere doar de dragul unor articole de modă frivole, de care nimeni nu are nevoie. Fermele de animale de blană nu au niciun viitor într-o societate modernă, care pune accent pe compasiune. Tocmai din acest motiv, 19 țări din Europa au interzis deja complet această practică.

Facem astfel apel la premierul României, domnul Nicolae Ciucă, să acționeze cu promptitudine pentru interzicerea tuturor fermelor de animale de blană, pentru a opri această suferință atroce a animalelor în numele modei. Designeri și producători de top din întreaga lume renunță la blănuri și sperăm ca în curând industria blănurilor să mai fie amintită doar în cărțile de istorie. Aceasta este șansa României de a se poziționa de partea corectă a istoriei”.

Dacă fermele de nurci se găsesc de regulă în zone rurale, iar cuștile sunt exterioare, creșterea șinșilelor în Romania are loc de obicei în încăperi de mici dimensiuni sau chiar la subsolul clădirilor, inclusiv în zone rezidențiale. Condițiile precare identificate de HSI/Europe nu respectă principiul celor Cinci libertăți ale bunăstării animalelor și nu sunt conforme cu dispozițiile directivei 98/58/EC a Consiliului Uniunii Europene. Investigația HSI ridică, de asemenea, numeroase întrebări cu privire la metodele de ucidere a șinșilelor în România. Câțiva dintre producătorii de blănuri i-au mărturisit anchetatorului HSI că ei recurg la dislocarea cervicală – o practică ce nu este listată drept metodă autorizată de ucidere pentru șinșile (Regulamentul nr. 1099/2009 al Consiliului). Unul dintre producătorii de blănuri i-a arătat anchetatorului camera de gazare construită de el însuși cu ajutorul unei oale sub presiune, pe când un altul i-a arătat mai multe carcase de șinșile depozitate în congelator.

Profesorul Alastair MacMillan, consultant veterinar care a vizionat înregistrările, a afirmat: “Sistemul de cuști în care șinșilele sunt forțate să trăiască – stive îngrămădite de la podea până în tavan – contravine aproape tuturor măsurilor impuse de cele Cinci libertăți ale bunăstării animalelor, recunoscute la nivel internațional. Șinșilele sunt animale foarte sociabile, dar în aceste ferme sunt obligate la o existență solitară. Au o dorință puternică de a alerga, de a sări, de a săpa vizuini, de a căuta hrană și de a face baie în nisip, însă cuștile minuscule în care sunt închise, și care prezintă uneori un minim de îmbunătățiri, le împiedică să își manifeste aceste comportamente naturale, ceea ce cauzează frustrare și stres. Faptul că animalele stau perioade lungi de timp pe suprafețe din plasă de sârmă le rănește picioarele delicate, cauzează suferință și cu siguranță prezintă dificultăți fizice pentru pui. Dislocarea cervicală – ruperea gâtului animalului – reprezintă o metodă complet improprie de a ucide șinșile, iar dacă aceste animale sunt într-adevăr ucise în mod obișnuit prin această metodă, așa cum afirmă și admit unii producători de blănuri, atunci acesta este cu siguranță un sfârșit oribil al unei vieți mizere.”

Analiza HSI indică faptul că interzicerea fermelor de animale pentru blană în România ar avea un impact economic minim, ca urmare a faptului că această industrie se află într-un declin considerabil de ceva vreme. Fermierii i-au mai relatat anchetatorului HSI că prețurile pentru blănurile de animale au scăzut dramatic, de la 40 la 25 de euro bucata, și că activitatea de creștere a șinșilelor pentru blană nu mai este viabilă din punct de vedere economic ca ocupație de sine stătătoare. Un crescător de șinșile a afirmat că în trecut producea 4.000 de blănuri pe an, însă acum produce în jurul a 1.500 de bucăți anual. În anul 2013, România a produs 200.000 de blănuri de nurcă, 30.000 de blănuri de șinșilă și

  • de blănuri de vulpe, exportând blănuri în valoare de 585.098 euro. În anul 2021 însă, valoarea acestor exporturi a scăzut la doar 762.359 euro, iar cele mai recente statistici indică faptul că producția de blănuri s-a redus la jumătate, respectiv 100.000 de blănuri de nurcă și 15.000 de blănuri de șinșila. Informațiile financiare din cadrul investigației indică faptul că ultimele două crescătorii de nurci active în România au raportat profit zero în fiecare an din 2014 și până în 2021 și au doar 46 de angajați.

Deși piața de blănuri naturale este în plin declin, produsele din blană de șinșilă au în continuare prețuri mari. O haină din blană de șinșilă marca Yves Salomon se vinde în magazinul Harrods din Marea Britanie cu £12.600. Site-ul spaniol de articole de uz casnic, Dentro Home, care asigură livrări și în Marea Britanie, vinde pături din blană de șinșilă la prețul de 124.950 euro. Blana de șinșilă este în continuare folosită de casele de modă Fendi și Loro Piana.

Informații despre blănuri:

Peste 100 de milioane de animale sunt ucise pentru blană, în fiecare an, în întreaga lume – ceea ce echivalează cu trei animale ucise în fiecare secundă, doar pentru blana lor.

  • Fermele de animale pentru blană au fost interzise în 19 țări europene, inclusiv în Malta, Irlanda, Estonia, Franța, Italia și, de curând, începând din 22 septembrie 2022, și în Letonia. Discuțiile politice privind o astfel de interdicție sunt în derulare în Lituania, Spania și Polonia. Alte două țări (Elveția și Germania) au implementat reglementări atât de stricte, încât creșterea animalelor pentru blană s-a oprit de la sine, în timp ce alte trei state europene (Danemarca, Suedia și Ungaria) au impus diverse măsuri care au oprit creșterea anumitor
  • În Danemarca, doar 1% dintre producătorii de blănuri au solicitat ajutor de stat pentru reluarea activității în acest domeniu în cazul în care interdicția temporară pentru fermele de blană va fi ridicată după decembrie Crescătoriile de nurci sunt în proces de închidere progresivă și în provincia Columbia Britanică din Canada. Marea Britanie a fost prima țară din lume care a interzis fermele de blană, în anul 2003.
  • Începând cu aprilie 2020, au fost documentate focare de COVID-19 în peste 480 ferme de nurci din 12 țări din Europa și America de Nord. Blănurile naturale vin la pachet și cu un preț ridicat pentru mediul înconjurător, de la emisiile de dioxid de carbon cauzate de carnivorele crescute în ferme, la dejecțiile care ajung în lacuri și râuri și până la combinația de substanțe chimice toxice și cancerigene, cum ar fi cromul și formaldehidele, utilizate pentru tratarea blănurilor și pieilor de animale în scopul prevenirii putrezirii lor.
  • Un număr tot mai mare de creatori de modă și retaileri renunță la cruzimea implicată de industria blănurilor. Numai în ultimii ani, Canada Goose, Oscar de la Renta, Valentino, Gucci, Burberry, Versace, Chanel, Prada, dar și alte mărci de renume au anunțat politici de firmă care exclud blanurile

Descărcați AICI filmări çi fotografii din cadrul investigației.

Contact Media:

  • Wendy Higgins, director media internațional: whiggins@hsi.org
  • Andreea Roseti, director Humane Society International/Europe în România: aroseti@hsi.org 0741-188-934

Observații: filmările au avut loc în intervalul aprilie – octombrie 2021 la patru ferme de șinșile din Transilvania, dar și din regiuni învecinate din nord și sud.

O organizație internațională de protecție a animalelor și o asociație a companiilor aeriene din întreaga lume publică un ghid pentru transportul în condiții de siguranță al pisicilor și câinilor în perioade de criză

Humane Society International


UAnimals

BRUSSELS—Organizația de protecție a animalelor Humane Society International (HSI), în colaborare cu International Air Transport Association (IATA)/ Asociația Internațională de Transport Aerian, a publicat un ghid pentru autoritățile publice și entitățile din domeniul transportului aerian cu scopul de a facilita transportul în siguranță al pisicilor și câinilor de companie în perioadele de criză, în condițiile evacuării sau ale refugiului stăpânilor lor.

Propunerile din ghid sunt formulate pe baza regulilor standard la nivel global susținute de IATA pentru transportul animalelor pe calea aerului, de o manieră sigură și omenoasă.

Ghidul include o serie de propuneri, printre care:

  • Introducerea flexibilității în chestiunile legate de acte — autoritățile să relaxeze cerințele privind documentele veterinare de călătorie pentru câini, pisici și alte animale de companie.
  • Evaluarea spațiilor de depozitare la sol — aeroporturile să identifice spații suplimentare de depozitare, care sunt conforme cu cerințele privind siguranța animalelor vii.
  • Furnizarea de informații suplimentare — părțile interesate să evalueze materialele de comunicare pentru a oferi informații clare și relevante proprietarilor de animale de companie prin toate canalele de servicii pentru clienți, inclusiv prin call-center, email, chat și rețele sociale.
  • Colaborarea cu companiile de transport pentru animale de companie și producătorii de lăzi de transport – aeroporturile să solicite ajutorul acestor entități pentru a pune la dispoziție containere suplimentare pentru transportul animalelor vii (cabină și cală) la punctele de plecare importante.

Katherine Polak, vicepreședinte pentru problemele animalelor de companie și implicare la Humane Society International și membru al Grupului de lucru temporar pentru animale de companie IATA, a declarat: “În vremuri de criză, importanța menținerii animalelor de companie împreună cu proprietarii lor nu poate fi subestimată. Legătura specială pe care o avem cu animalele noastre de companie este foarte importantă, iar în timpul conflictelor și crizelor acestea oferă consolare și un sentiment de stabilitate oamenilor care au trecut prin atât de multe încercări. Asistența oferită de HSI refugiaților ucraineni și animalelor lor a arătat cât de multe sunt dispuși oamenii să facă pentru siguranța animalelor lor. Așadar, suntem extrem de mândri să colaborăm cu IATA pentru a ne asigura că refugiații pot să-și ia cu ei patrupedele la care țin, astfel încât, indiferent de natura conflictului sau a crizei, oriunde în lume, animalele de companie și oamenii să poată rămâne împreună.”

Brendan Sullivan, directorul general al Programului de transport de mărfuri din cadrul IATA, a spus: “Transportul aerian reprezintă o intervenție esențială, critică în situații de criză. Reacția umanitară la invazia rusă în Ucraina nu a fost ceva diferit din acest punct de vedere. Transportul aerian a ajutat oamenii să fugă în zone sigure și a oferit ajutor umanitar, iar companiile aeriene cu operațiuni în prima linie a crizei au înțeles importanța efortului de a ajuta familiile să rămână împreună cu animalele lor de companie. Companiile aeriene aflate în prima linie a crizei — KLM, LOT Polish Airlines și Bulgaria Air — au fost printre primele companii aeriene care au luat măsuri pentru a-i ajuta pe refugiați să-și ia animalele de companie cu ei. Comisia Europeană a abordat, de asemenea, această problemă, sfătuind toate statele membre UE să relaxeze cerințele privind documentele veterinare pentru câini, pisici și alte animale de companie care călătoresc cu refugiații. Prin activitatea noastră împreună cu HSI am învățat din această experiență, iar industria va fi și mai bine pregătită pentru crizele viitoare.”

CAPĂT

Contacte media:  Andreea Roseti, director HSI/Europe în România: aroseti@hsi.org

HSI laudă Crucea Roșie Română pentru cooperarea fără precedent: împreună, cele două organizații vin în sprijinul proprietarilor de animale din țara greu încercată de război

Humane Society International


Dumitru Dragos/HSI

Sibiu, ROMÂNIA—Crucea Roșie Română și organizația pentru protecția animalelor Humane Society International au început o intensă colaborare pentru a introduce alimente vitale pentru animale de companie în transporturile umanitare ce pleacă spre Ucraina, într-un efort de gestionarea a unei crize care se agravează atât pentru oameni cât și pentru animalele lor. 

Sute de adăposturi pentru animale, clinici veterinare și centre de salvare, precum și mii de familii cu animale de companie care rămân în Ucraina se luptă să găsească hrană pentru animalele aflate în grija lor. Asigurarea serviciilor veterinare pentru animalele rănite sau bolnave devine și ea din ce în ce mai dificilă, deoarece proviziile riscă să se epuizeze. Ca recunoaștere a dorinței oamenilor din Ucraina de a avea grijă de animalele care suferă  alături de ei în război, Crucea Roșie Română va adăuga, pentru prima dată în istorie, ajutor de salvare pentru animale în transporturile umanitare. Humane Society International a donat Crucii Roșii Române prima tonă de hrană pentru animale de companie, pe care organizația o va prelua în transporturile lor pentru Ucraina și o va distribui acolo unde este nevoie.  

Raluca Morar, director executiv Crucea Roșie Română județul Sibiu, spune: „În vremuri ca acestea, noi, cei de la Crucea Roșie, știm că resursa noastră cea mai de preț este bunătatea și compasiunea. Convoaiele noastre umanitare vor livra nu numai provizii persoanelor care au nevoie disperată, dar și speranța că situația se va îmbunătăți. În vremuri ca acestea știm că nu numai oamenii, ci și animalele au nevoie de ajutor. Suntem fericiți și onorați să avem Humane Society International de partea noastră, asigurându-ne că hrana pentru animale de companie atât de necesară va ajunge în Ucraina cu convoaiele noastre. Prima tonă de hrană uscată pentru animale de companie a ajuns la punctul nostru de încărcare din Sibiu și va fi livrată în Ucraina în următoarele zile.” 

Directorul HSI/Europe pentru România, Andreea Roseti, spune: „Pe măsură ce acest conflict continuă, oamenii și animalele din Ucraina suferă deopotrivă, în special în acele adăposturi și familii, pentru care a lăsa animalele în voia sorții a fost o decizie imposibilă. Suntem recunoscători Crucii Roșii din România pentru că a înțeles că soarta animalelor în război este legată de soarta oamenilor care trăiesc cu ele, iar acestor oameni le pasă atât de profund de bunăstarea lor. Am donat o tonă de provizii de urgență pentru animale de companie, primul transport dintre multele care vor veni, pe care Crucea Roșie le va distribui în Ucraina pentru a ajuta la prevenirea agravării crizei de bunăstare a animalelor. Există un număr mare de câini și pisici de companie care colindă străzile Ucrainei, care s-au despărțit de familiile lor; sunt flămâmde, traumatizate și au nevoie de ajutor. Tragedia războiului nu face diferența între ființele cu două sau patru picioare și, împreună cu Crucea Roșie, vom oferi sprijin acelor oameni din Ucraina care cer cu disperare ajutor pentru a-și menține prietenii patrupezi în viață în această criză.” 

HSI lucrează, de asemenea, cu alte grupuri locale de bunăstare a animalelor din Germania, Italia și Polonia pentru a ajuta refugiații ucraineni care fug din calea războiului împreună cu animalele lor de companie, furnizând provizii de urgență la punctele de primire a refugiaților. Sprijinită de o donație generoasă de la Mars Incorporated, organizația oferă hrană pentru animale de companie, pături, precum și îngrijire veterinară pentru animalele refugiaților. Persoanele care accesează aceste servicii de asistență pentru animale vorbesc despre ușurarea pe care o simt, că și-au putut salva animalele de companie, care sunt un confort enorm în aceste situații extrem de stresante, în special pentru copiii traumatizați. În Germania, HSI lucrează cu grupul de bunăstare a animalelor BerlinerTiertafel pentru a oferi hrană pentru animale de companie și tratament veterinar. În Berlin, peste 30 de veterinari susțin deja proiectul de a oferi ajutor refugiaților și animalelor de companie, astfel încât animalele să primească tratamente veterinare urgente, alături de vaccinurile și microcipurile necesare. 

Directorul HSI/Europa pentru Germania, Sylvie Kremerskothen Gleason, spune: „Invazia Ucrainei de către Rusia este, desigur, o criză umanitară devastatoare, dar câinii, pisicile și alte animale îndrăgite ale celor care fug din Ucraina fac parte foarte mult din povestea refugiaților. Am auzit de la refugiații pe care îi ajutăm în Berlin că loialitatea animalelor lor de companie i-a ajutat pe ei și pe familiile lor să meargă într-o călătorie atât de grea grea spre siguranță. În special pentru copii, animalele lor de companie sunt o sursă enormă de confort pentru a-i ajuta să facă față traumei războiului. Acești refugiați sunt speriați și epuizați, așa că a-i putea ajuta să-și îngrijească animalele de companie înseamnă că au un lucru mai puțin de care să-și facă griji într-un moment în care au cel mai mult nevoie de ajutor.” 

Puteți ajuta făcând o donație pentru răspunsul de urgență al HSI pentru Ucraina și alte eforturi de salvare a vieții. 

Descărcați fotografii și videoclipuri: 

  • Crucea Roșie Română și HSI aici
  • Ajutorul HSI pentru refugiați ucraineni și animale de companie aici

Contacte media: 

  • România: Andreea Roseti, director HSI/Europe în România: aroseti@hsi.org
  • Marea Britanie: Wendy Higgins, director media internațională: whiggins@hsi.org
  • UE: Yavor Gechev, director de comunicare pentru HSI/Europa: ygechev@hsi.org

Humane Society International


HSI

BUCUREȘTI—Humane Society International/Europe lansează o campanie online cu ocazia Black Friday pentru a reaminti cumpărătorilor din România, Polonia, Italia și Germania că hainele și accesoriile din blană sunt produsele cruzimii extreme față de animale. Organizația le cere iubitorilor de animale, designerilor, retailerilor de fashion și influencerilor să spună NU blănurilor, pentru că moda nu trebuie să coste viețile a milioane de animale.

Black Friday, moment de maxim interes pentru cumpărături, este o ocazie folosită de organizații și de activiști pentru a atrage atenția publicului asupra suferințelor animalelor crescute în ferme pentru blana lor. Mișcarea Fur Free Friday (Vinerea Fără Blănuri), pornită în SUA în anii ‘80 și devenită recent globală, este una dintre cele mai importante zile internaționale de mobilizare care aduce împreună acțiuni și campanii din sute de orașe din întreaga lume.

„Campania Fur Free Friday atrage atenția asupra alegerilor noastre de zi cu zi care pot avea drept consecință suferința animalelor. Cererea de blănuri întreținută de către industria modei înseamnă moartea în suferință a milioane de animale chinuite în cuști minuscule și condiții de viață scandaloase. E timpul să schimbăm asta. Ține de noi să nu acceptăm ca acest sezon de cumpărături să fie unul ucigaș. Să arătăm designerilor și retailerilor că ne pasă de animale, refuzând să cumpărăm blănuri și alegând compasiunea” declară Pankaj KC, director de campanii al HSI/Europe.

Fur Free Friday coincide cu perioada anului când viețile scurte și amărâte ale milioane de animale vor fi curmate brutal, pentru a fi jupuite. În fiecare an, în noiembrie și decembrie, nurcile sunt omorâte, de obicei, în camere de gazare, iar vulpile și enoții prin electrocutare anală. Singurele animale care supraviețuiesc în ferme sunt cele păstrate pentru împerechere.

La nivel mondial, peste 100 de milioane de animale, precum nurcile, vulpile, enoții și șinșilele, sunt măcelărite în numele modei. Mai bine de o treime dintre ele au această soartă în fermele din Europa. Deși hainele de blană își pierd locul în moda europeană, cererea pentru accesorii de blană și produse îmblănite rămâne constantă.

„Sute de mii de animale au fost chinuite și ucise în fermele de blană din România, în numele modei. Țara noastră are cea mai slabă legislație când vine vorba de condițiile din ferme și printre ultimele din Europa care nu a impus restricții pentru fermele de blană. Ne bazăm pe iubitorii modei pentru a spune NU blănurilor, pentru a spune NU cruzimii. Ne bucurăm să vedem că din ce în ce mai mulți designerii și pasionați de fashion din România se alătură acestei mișcări globale” declară Andreea Roseti, Country Director, Humane Society International în Romania.

Reacțiile publice față de practicile crude din fermele de blană a determinat 15 țări europene să adopte interdicții totale sau temporare privitoare la acestea. România nu este una dintre ele. Răspândirea COVID-19 și descoperirea legăturii dintre virus și fermele de nurcă a dus la interdicții și în țările în care această industrie este puternic reprezentată. Săptămâna trecută, Senatul francez a aprobat o interdicție totală a creșterii animalelor sălbatice în ferme de blană.

Media Contact: Andreea Roseti, Country Director, Humane Society International în Romania: 004(0) 741 188 934; aroseti@hsi.org

Learn More Button Inserter