Parlamentari români și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale pledează pentru o Românie fără blănuri la un eveniment desfășurat la Parlament

Humane Society International / Europa


HSI.

BUCUREȘTI, România―Oameni politici români și reprezentanți ai organizațiilor de protecție a animalelor din Europa au solicitat interzicerea fermelor de animale pentru blană în România, în cadrul unei mese rotunde care a avut loc la Parlamentul României. Evenimentul organizat de către reprezentanța din România a Humane Society International (HSI) a avut loc în Sala Drepturilor Omului a Palatului Parlamentului și a fost moderat de către cunoscuta prezentatoare de televiziune Simona Gherghe.

Participanții la evenimentul „Pentru o Românie fără blănuri” au cerut ferm Camerei Deputaților să aprobe proiectul de lege pentru interzicerea fermelor de animale de blană, punând astfel capăt practicii pline de cruzime a creșterii și uciderii animalelor precum șinșile și nurci pentru blana lor. Senatul României a votat în favoarea acestei inițiative legislative în luna decembrie a anului trecut, dar Camera Deputaților este cameră decizională. Dacă proiectul de lege va fi aprobat, România va deveni cea de-a 20-a țară europeană care închide astfel de ferme.

Reprezentanți ai unui număr de 13 grupuri de protecție a animalelor care sunt membre ale Fur Free Alliance (FFA) – o coaliție internațională care are drept obiectiv renunțarea la creșterea animalelor pentru blană – au fost prezenți la eveniment pentru a susține interzicerea fermelor de animale de blană. Interdicția a fost propusă anul trecut, după ce a fost făcută publică o șocantă investigație sub acoperire realizată de HSI/Europe, în care erau prezentate condițiile groaznice din fermele de animale de blană din România. Imaginile filmate în premieră într-o fermă românească de șinșile au arătat animale ținute în cuști de sârmă mici și murdare, cu picioarele alunecându-le printre ochiurile plaselor de sârmă, cu scopul de a fi mai apoi ucise în numele modei, după câteva luni de viață, în camere de gazare improvizate.

Vorbind în numele inițiatorilor proiectului de lege, deputatul Gheorghe Pecingină a pledat pentru un vot favorabil al Camerei Deputaților cât mai curând posibil. Pecingină a spus: „E momentul ca România să renunțe la fermele de animale pentru blană, iar Camera Deputaților trebuie să urmeze exemplul Senatului și să voteze în favoarea acestei inițiative legislative. Mai sunt doar câteva astfel de ferme în România, doar pentru două specii – șinșilă și nurcă americană. Proiectul de lege nr. 23/2023 trebuie să treacă, iar România trebuie să se alăture majorității statelor membre ale Uniunii Europene care au interzis această activitate crudă, anacronică”.

Humane Society International / Europe a anunțat lansarea unei campanii de informare și a unei petiții pentru a demonstra sprijinul publicului pentru interzicerea fermelor de animale de blană. Andreea Roseti, directorul pentru România al HSI/Europe, a afirmat: „Rog deputații români să ia decizia corectă din punct de vedere moral și să interzică fermele de animale pentru blană. Știm cu toții că e profund greșit să chinuim animalele în numele modei și știm de asemenea că există atâtea alternative la astfel de produse vestimentare. Condițiile din fermele românești de animale pentru blană sunt groaznice, așa cum au arătat foarte clar materialele video, fotografiile și mărturiile pe care HSI România le-a făcut publice anul trecut”.

Joh Vinding, președintele Fur Free Alliance, a declarat în cadrul dezbaterilor: „Îi apreciem pe oamenii politici din România care susțin proiectul de lege pentru interzicerea fermelor de animale de blană. O astfel de interdicție ar arăta că România este parte a unei tendințe din ce în ce mai accentuate în Europa, unde 20 de țări au fost de acord cu opinia majorității covârșitoare a opiniei publice, conform căreia animalele nu trebuie să sufere în numele modei. Acest important act normativ va salva mii de animale și ne va duce cu un pas mai aproape de o Europă fără blănuri”.

La finalul dezbaterilor, membrii Fur Free Alliance au depus o scrisoare adresată Prim-ministrului României și membrilor Camerei Deputaților, solicitând aprobarea rapidă a proiectului de lege privind interzicerea fermelor de animale pentru blană în România. Nevoia de a proteja animalele și riscurile pentru sănătatea oamenilor sunt principalele motive prezentate pentru această interdicție, în scrisoare subliniindu-se de asemenea declinul industriei blănurilor în ultimii ani.

Până în prezent, 19 țări din Europa au interzis creșterea animalelor pentru blănurile lor, inclusiv state membre ale Uniunii Europene precum Austria, Belgia, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Olanda, Slovacia și Slovenia. De asemenea, în Polonia și Lituania au loc dezbateri pentru promovarea legislației în acest sens. Alte două țări – Germania și Elveția – au implementat reguli extrem de severe, care au făcut în mod practic imposibilă activitatea în fermele de animale pentru blană, iar alte trei state membre ale UE – Danemarca, Suedia și Ungaria – au impus restricții care au dus la stoparea creșterii anumitor specii de animale pentru blană. Doar o mică parte dintre țările membre ale Uniunii Europene, precum România, permit în continuare creșterea animalelor pentru blană.

La începutul acestui an, Inițiativa Cetățenească Europeană Fur Free Europe / Europa fără blănuri a strâns peste 1,7 milioane de semnături ale cetățenilor Uniunii Europene. Adresându-se Comisiei Europene, inițiativa civică a cerut interzicerea creșterii animalelor în fermele de blănuri, precum și a comerțului cu astfel de produse pe teritoriul UE.

Fotografii și imagini video din fermele românești de șinșile se pot descărca de AICI.

Contact media:  Andreea Roseti,Country Director Humane Society International în România; 0741 188 934

Learn More Button Inserter